Piese vestimentare pe care merita sa le cumperi in perioada reducerilor

Suntem in sezonul promotiilor de vara de cateva saptamani bune. Chiar daca primul val de reduceri e unul mai nesemnificativ din punct de vedere al procentului de reducere aplicat, am remarcat ca au disparut cu repeziciune toate marimile mici si modelele dragute din magazine.

Daca nu ai ajuns inca la cumparaturi si intri in categoria celor ce cumpara mai pe final de sezon de reduceri, cand preturile sunt mai mici, ti-am pregatit o lista cu produsele in care cred eu ca merita sa investesti la reduceri.

 

„Investeste in produse de calitate, pe care nu ti le

permiti la pret intreg!”

 

O geanta din piele

Gentile din piele sunt o raritate in ultima vreme, iar atunci cand in sfarsit le gasim prin magazine pretul acestora depaseste cu mult bugetul nostru. Din acest motiv, in perioada reducerilor e una dintre achizitiile de luat in seama.

Alege un model potrivit stilului tau, preferabil unul mai clasic care sa nu se demodeze. Si culoarea e importanta, as spune ca o poseta intr-o culoare neutra e ideala deoarece merge sa o asortezi intr-o multitudine de combinatii. Dar nu e chiar asa! Eu mi-am achizitionat la reduceri o poseta rosie Love Moschino din magazinul Peek&Cloppenburg din Shopping City Timisoara.  De cand o am, am purtat-o in 70% dintre tinute (fara sa exagerez). Asta si pentru ca culorile preponderente in garderoba mea de vara sunt alb, albastru si imprimeul cu dungi. Asa ca, alege o culoare ce se asorteaza cu cat mai multe haine din garderoba ta. Pretul la care am gasit-o e unul mai mult decat ok, daca luam in calcul raportul calitate-pret, aceasta fiind redusa de la 500 lei la 330 lei. Zic eu acceptabil in conditiile in care poseta e din piele, iar cele din piele ecologica costa in medie 200 lei.

 

 

„Incaltamintea si poseta unei femei trebuie

sa fie de calitate!”

 

 

O pereche de saboti din piele

Incaltamintea nepotrivita poate strica chiar si cel mai reusit outfit. Asa ca, investeste intr-o pereche de saboti de calitate, cu toc mediu sau fara toc, in functie de stilul tau. Isi vor scoate rapid investitia, intrucat sunt foarte versatili. Poarta-i cu pantaloni culottes si o camasa din poplin la birou, iar in weekend la o rochie din denim sau cu o pereche de blugi boyfriend si un tricou simplu din bumbac.

 Saboti negri: musette.ro, Saboti crem cu alb: musette.ro, Saboti bleu: musette.ro

O pereche de pantaloni cu croi lejer si talie inalta

Alege o pereche de pantaloni cu croi lejer din bumbac, cu o lungime pana la glezne. Modelul acesta are pense in zona abdomenului, talia inalta si un cordon sau o curea ce ajuta la marcarea taliei. Ii gasesti in magazine in nuante neutre de bej, kaki si bleumarin. Pot fi purtati cu o camasa din bumbac cu manecile suflecate si o pereche de sandale cu platforma si toc gros de lemn. Vei arata chic, iar pielea ta va respira chiar si la temperaturi ridicate.

 Pantaloni din bumbac cu curea: shop.mango.com, Pantaloni curea elastica: shop.mango.com, Pantaloni bleumarin: asos.com

O rochie camasa

Camasa reinterpretata sub diverse forme e una dintre tendintele momentului. Nu va recomand sa cumparati „tendinte” la reduceri, insa cred ca o rochie camasa e o investitie buna ce nu se va demoda vreodata. O piesa versatila, comoda si feminina. O poti purta atat in tinute casual, cat si la birou daca nu ai un dress code formal. Chiar si pe lista mea de cumparaturi se gaseste o astfel de piesa vestimentara, insa momentan nu am gasit-o pe cea la care visez.

 

 Rochie camasa cu imprimeu floral: massimodutti.com, Rochie camasa alba: shop.mango.com, Rochie camasa albastra: shop.nissa.ro

 

”Daca nu gasesti piesa vestimentara dorita, nu cumpara altceva doar pentru ca e la pret redus. Fii pregatita sa mergi acasa cu mana goala!”

 

O piesa vestimentara in tendinte

Nu merita sa investesti bani multi in tendinte trecatoare. Daca insa ti s-a pus pata pe o astfel de piesa vestimentara, cumparati-o la reduceri. Chiar daca anul viitor nu se va mai purta, nu iti va parea rau ca ai investit mult. Mie imi plac tare 2 trenduri vara aceasta: jachetele inspirate din pijamale si imprimeurile florale. Ei, bine, mi-am gasit la Zara un sacou la 109 lei ce imbina intr-un mod elegant aceste 2 tendinte ale verii si sunt mai mult decat incantata de el! Sper sa vi-l arata in curand si pe blog.

Sacou bleumarin: zara.com, Pantaloni largi cu imprimeu floral: shop.nissa.ro, Sacou cu imprimeu floral: zara.com

Muulte, multe accesorii

Merita sa achizitionezi in perioada reducerilor cat mai multe accesorii: bratari, coliere, cercei, curele, palarii, esarfe, etc. Pana si cea mai banala tinuta poate arata deosebit daca e accesorizata corespunzator. Folosindu-te doar de accesorii poti transforma cu usurinta o tinuta de zi intr-una de seara. Da-ti frau liber imaginatiei!

Colier: shop.mango.com, Bratara: mangooutlet.com, Cercei: shop.mango.com

 Tu ce ai trecut pe lista ta de shopping in perioada reducerilor?

 Surse foto: whatwomanneeds.com, asos.com
Recommended Posts

Leave a Comment