3 exercitii de stil ce iti vor revigora garderoba de toamna

Iti doresti sa aduci un plus de stil garderobei tale de toamna? Iti propun 3 exercitii de stil usor de aplicat cu ajutorul hainelor si accesoriilor pe care le ai deja in garderoba!

1. Layering-ul

Layering-ul sau imbracatul in straturi e aparent una dintre cele mai usoare modalitati de a da un strop de stil tinutei tale. Te intrebi de ce spun ca e „aparent usoara”? Ei, bine, daca nu stapanesti arta layering-ului exista riscul sa arati mai lata decat esti, mai scunda si/sau sa combini culori si materiale ce nu se imbina armonios.

Asadar, pentru a evita transformarea unei tinute ce se vrea a fi stilata intr-un fiasco total, e important sa tinem cont de cateva reguli:

  • layering-ul este despre combinatii inedite de texturi: o rochie furou din satin cu un sfeter lung din angora, o jacheta din piele cu un palton/vesta din lana, o rochie din voal cu pulover gros, pe gat, oversized;
  • alege piese vestimentare cu un croi minimalist, simplu;
  • opteaza pentru culori neutre sau nuante ale aceleiasi culori; evita culorile puternice si imprimeurile;
  • layering-ul se face cu piese supradimensionate sau lungi;
  • layering-ul presupune sa se vada straturile de haine de dedesubt.

2. Esarfele oversized/fularele legate cu un brau sau o curea in talie

Te-ai gandit vreodata ca fularele masculine pot arata atat de bine intr-o tinuta? Sincera sa fiu, nici eu. Poarta-le peste un sacou si leaga-le cu o curea de dimensiune medie in talie. Esarfele oversized, feminine, arata senzational purtate peste paltoane, veste si chiar rochii, legate cu o curea sau un brau in talie. O accesorizare ce va da o nota deosebita chiar si unei tinute simple!

3. Brosele

Fara un efort prea mare din partea ta, poti arata chic daca iti accesorizezi tinuta cu una sau mai multe brose. Vezi in continuare cum poti face asta!

  • Aplica una sau mai multe brose pe piept pe o camasa, jacheta de blugi sau un sacou;
  • Poarta o brosa oversized pe reverul lat al unui palton tip halat;
  • Incheie-ti camasa pana la ultimul nasture, iar la baza gulerului aplica o brosa de dimensiune medie; chiar si camasile ce se leaga cu fundita la baza gatului pot fi accesorizate cu o brosa pe care o vei aplica pe mijlocul funditei;
  • Poarta brosa pe betelia pantalonilor sau a fustei;
  • Aplica brosa pe esarfa sau fular;
  • Aplica o brosa de dimensiune medie pe o bereta.

Merita sa iesi din zona de confort si sa experimentezi toamna aceasta!

Sursa foto: pinterest.com, wondermika.com
Recommended Posts

Leave a Comment